Stăm cu sufletul la gură uitându-ne la imaginile care ne-au rămas tipărite în inimă.
Cu fiecare an care trece, cu fiecare vizită și imbrațișare dăruită, aceasta experienta devine mai intensa, mai înverșunată și crează în noi trăiri și gânduri greu de redatat în cuvinte. Este o învățătură sfântă care ne redirecționează atenția către adevaratele valori, către un patrimoniu moral și etic pe care orașul, deseori, il acoperă cu pulvere și îl lasă uitării. Acolo sus, între brazi, pe poteci înguste și înzăpezite, înalță mulțumiri și rugi acești gardieni ai dragostei, carora le mulțumim infinit pentru bogația pe care, în mod paradoxal, o revarsă peste noi la fiecare vizită.
În 21 Decembrie am pornit alături de 37 de voluntari să îi colindăm pe dragii noștri prieteni din Apuseni, să le oferim o îmbrățisare, un cuvânt de încurajare și cateva provizii pentru iarnă. Cu drumuri grele, impracticabile pe multe porțiuni, am încercat să ajungem la toți cei care ne așteptau cu sufletul la gură. La fiecare ușă deschisă și la fiecare zâmbet pe care l-am primit în acea zi, am fost profund mișcați și înmuiați parcă într-o altă realitate. Fiecare îmbrățișare și fiecare vorbă înțeleaptă care am auzit-o, am păstrat-o în suflet ca pe o nestemată fără preț, ca să o dăm mai departe celor cu inima deschisă și în acest fel să îi onorăm pe acești mijlocitori din munți. Ei sunt bunicii, copiii, părinții și frații noștri care ne primesc cu brațele și sufletul deschis de fiecare dată când le trecem pragul.
În acest proiect am reușit să sudăm relații autentice cu prieteni minunați, voluntari harnici și o echipă devotată. Le mulțumim pentru încrederea care o au și sufletul lor mare.
Mulțumim tuturor care au donat aducând pachete care au fost împachetat cu multă dragoste.
Mulțumim celor care ne-au ajutat financiar, să aducem bucurie pe chipul oamenilor din munții Apuseni, celor mici și celor mari.
Cu ajutorul vostru am reușit să strângem peste 300 de pachete în această iarnă, < 200 de adulti – < 100 de copii, care au fost distribuite cu 13 mașini de teren.
Mulțumim cu această ocazie și șoferilor super îndemânatici.
Mulțumim @PremiumCars-Floresti @DaStudiO @Concord shop @AFACluj @HipHopLA Feminin @Baboon @TiTrustinvest